Într-o dimineață, chiar în gara din Brașov, Muzicel stătea pe-o bancă și privea tăcut in gol.Nu după mult timp, în fața lui apare un domn îmbrăcat cu totul în negru, cu palton și papion. Avea părul ondulat, pe-o parte, și un zâmbet interior plăcut.Muzicel se gândea să intre-n vorbă cu el și să-l întrebe dacă nu cumva este profesorul de pian ce locuia vis-a-vis de casa lui.Trenul intrase în gară, iar timpul zbura. Mai avea cateva secunde și pierdea încă o dată ocazia de a cunoaște povestea pe care el o spunea tuturor despre Tărâmul Muzicii.
Dintr-o dată, cu teamă, Muzicel se duce în fața lui și cu vocea tremurândă se prezintă domnului:
– Vă salut, cu multă stimă!Eu sunt micul Muzicel.Sunteti cumva profesorul de muzica Mr. LO, vecinul meu?
– Te salut,tinere domn!Eu sunt, chiar vecinul tău.Trenul tocmai vrea să plece, urci și tu sau stai aici de fel?
– Urc și eu chiar acum.Poate aveți timp să-mi povestiți câte ceva despre Tărâmul Muzicii…
După ce au urcat in tren, au urmat cateva minute de pauză și schimburi de priviri.
Nu după mult timp, cu vocea caldă, profesorul începu să-i povestească căte ceva despre muzică, făcând deseori aluzie și la viața.
– Nu știu dacă știi prea multe, despre viața între puncte.Azi te afli într-o gară,mâine poți fi departe de ea.Punctul de la care plecăm în lume este faptul că existăm.Primul pas înspre iubire este recunoștința pentru acest dar ceresc,omul.
În Tărâmul muzicii oamenii vorbesc doar despre muzică și iubire.Vorbesc despre notele muzicale și un sistem sonor în care, fiecărei note îi corespunde o planetă.Despre un univers muzical în care notele se simt bine împreună și toate gravitează înspre Do central.
– Văd că știți cam multe despre note, chiar și despre viața mea.Vreau să-mi povestiți despre muzică și tot ce trebuie să știu pentru a intra în Tărâmul Muzicii, prin Poarta Pianului.
– Muzicel, sunt 12 trepte (lecții) pe care trebuie să urci până la intrarea în Tărâmul Muzicii. Trebuie să studiezi foarte bine fiecare lecție și apoi să mergi mai departe.