Descriere
Începând din anul 2000, am predat mai multe variante de acompaniament cursanților care au frecventat orele mele de pian, armonie sau teorie muzicală.
După 20 ani de expeiență, pot enunța o metodă simplă simplă de pian acompaniament, gen întâlnit cel mai frecvent în muzica creștină contemporană, bazată pe formula treptelor armonice I- IV-V, plus relativele lor minore și chiar septimele.
Mergând cu șablonul acesta armonic prin toate tonalitățile, poți cânta aproape toate cântările pe care le auzi astăzi în bisericile neoprotestante.
Parcurgând fiecare lecție în parte, cu exemplele și cântările special aranjate pentru fiecare tonalitate nou învățată, vei ajunge într-un timp scurt să poți cânta și tu la pian individual sau chiar într-o formație creștină.
Un lucru foarte important este să studiezi zilnic minim 30 – 45 minute, iar pentru fiecare lecție să ai minim 6 ore alocate.
Îți recomand să studiezi Metoda de pian înainte de acest îndrumar.Metoda de pian este special concepută să îți pună bazele în muzică, pentru o tehnică corectă în : postura la pian, poziția mâinilor, digitația, studiul gamelor, răsturnările acordurilor și arpegiilor, etc.
NU vei înțelege mare lucru din această carte dacă nu cunoști limbajul muzical.
Multe din cântările folosite aici le găsești explicate și pe canalul meu de youtube sau pe site-ul acesta.
Menționez faptul că nu am filmat încă toate cântările din îndrumar, acest lucru se află în desfășurare.
Îți doresc mult succes în studiul acestei metode de pian!
Lucian Opriș – 2020
Recenzii
Nu există recenzii până acum.